top of page

CONTEXT

Una dintre cele mai turbulente perioade din istoria Pământului, care a produs schimbări profunde în dinamica și evoluția speciilor (inclusiv a oamenilor), a fost Pleistocenul, cunoscut sub numele de Epoca de Gheață (acum cca. 2.6 milioane până la 11.500 de ani).

Fluctuațiile climatice mari din era glaciară și succesiunea ciclurilor glaciare și interglaciare au dus la migrarea speciilor, un proces care a modelat atât diversitatea genetică, cât și modelele de distribuție la scară largă (Hewitt, 2000).

Studiul oscilațiilor climatice din timpul Pleistocenului are o importanță deosebită, deoarece leagă aceste oscilații cu condițiile climatice actuale. Impactul fluctuațiilor climatice din Pleistocen asupra unor mamifere mari a fost dramatic, ducând la dispariția lor (de exemplu, mamuții lânoși, rinocerul lânos și urșii de peșteră) (Hofreiter, 2007).

Studiile anterioare asupra megafaunei dispărute din Pleistocen au încercat să explice răspunsurile speciilor la schimbările de mediu prin reconstituirea paleodietei acestora.

Cu toate acestea, în ceea ce privește evoluția speciilor, se ridică 3 întrebări principale:

 

   

Modificările de paleodietă au un fond evolutiv?

 

Plasticitatea habitatului în condiții de stres climatic ar putea imprima anumite tendințe de paleodietă?

 

Dispariția unor specii este legată de cauze particulare sau declanșată de schimbările de mediu ca răspuns la evenimentele climatice?

   

O modalitate de a răspunde la aceste întrebări este cercetarea interdisciplinară asupra depozitelor continentale din Pleistocen. În acest sens, depozitele din peșteri (resturi fosile, speleoteme și sedimente) sunt extrem de semnificative și utilizate pe scară largă ca arhive climatice, fiind  cele mai bine conservate înregistrări sedimentare continentale,  netulburate de efectul eroziunii.

   

bottom of page